TRANSPORT IN COMUN.
Cel mai simplu si mai ieftin mod de deplasare prin oras este cu autobuzele,
troleibuzele si tramvaiele, firma locala avand un parc de masini partial
modernizat si incalzit, care opereaza intre orele 5 si 23, in zilele lucratoare,
si intre 6 si 22, sambata si duminica. Tarifele sunt de 2,6 lei pentru
2 calatorii, iar intervalul de circulatie a masinilor este de 5-10 de
minute. Nu exista taxator la intrare, insa se fac controale prin sondaj,
iar amenzile sunt destul de mari. Autobuzele si troleibuzele noi sunt
prevazute cu rampa de acces pentru scaune rulante si afisaj cu leduri
a statiilor de pe traseu, cat si cu semnalizare vocala a statiilor. www.ratuc.ro
TRANSPORTUL CU TAXI. Cluj-Napoca este
deservit de numeroase firme de taxi, ai caror soferi vin gratuit la
comanda si va pot duce exact la adresa dorita. Majoritatea sunt de culoare
galbena, iar cele de alta culoare au un abtibild special. Tariful unei
curse este de 1,19 lei/km ziua, cu pornire de la 1,19 lei, iar tariful
de noapte, de la ora 22, este 1,39 lei, cu pornirea de 1,19 lei. Soferul
trebuie sa aiba afisate aceste tarife, la vedere, pe masina si in interior.