Istorie
Sunt deja 46 de ani, cat o viata, de cand un scotian pe nume Ian Anderson si-a urmat indemnul inimii, a cumparat un flaut, din putinii bani obtinuti prin vanzarea unui chitare electrice, si a uluit o lume intreaga cu prezenta sa scenica si interpretarea.

Divortat recent de Jethro Tull, Ian Anderson a revenit in Romania, dupa sapte ani, pentru a interpreta melodii si a folosi aranjamente muzicale pretentioase, care scot in evidenta flautul (fermecat?) si dexteritatile muzicienilor care il acompaniaza. Jethro Tull, intrati in istorie, au mai urcat pe scena Salii Palatului in luna mai 2004, apoi au fost la Sibiu, in august 2007, au vandut peste 60 de milioane de discuri, iar in urma cu patru decenii constituiau una dintre cele mai mari atractii muzicale, deschizand, pe stadioane, concertele celor de la Rolling Stones si Led Zeppelin.

''Omul mirat''
'Homo Erraticus'', ultima realizare a nelinistitului Ian Anderson constituie un proiect muzical ambitios de rock progresiv, cu idei si perceptii nealterate de vreme, desi forma lor isi are obarsia la inceputul anilor '70, cand genuri muzicale contrastante - jazz, blues, rock si folk - se imbinau armonios. Rezultatul ''omului mirat'' nu este atat de pregnant precum ''Aqualung'' sau ''War Child'', insa compozitiile ultimului album sunt bine conturate, melodioase si frumoase, Astfel, creativitatea, maiestria interpretarii, forta versurilor (oare cati compozitori mai scriu astazi asa ceva?) si energia raman intacte, chiar daca puterea vocii lui Anderson s-a diminuat considerabil inca din timpul concertelor care promovau albumul ''Under Wraps'', in anul 1984, probabil ca urmare a faptului ca a fost un fumator inversunat.

Concertul
Pentru unii, spectacolul de la Sala Palatului a echivalat cu o calatorie in timp; pentru altii a insemnat dovada ca, prin alegerea repertoriului pe principiul ''killing two birds with one stone'' au fost multumite concomitent doua categorii din publicul sau devotat - cei nostalgici, ancorati in trecut (probabil ca ei au simtit acut lipsa chitaristului Martin Barre), dar si cei care doreau sa asculte ceva nou.

De-a lungul deceniilor, Anderson a avut numeroase ipostaze in concerte: menestrel purtand frac caruia ii lipsea o coada, cersetor rupt parca din cartile lui Charles Dickens, conchistador si pirat. De data aceasta, muzicianul a semanat cu un profesor sever de fizica, dintr-un liceu britanic de moda veche, purtand camasa, vesta, pantaloni de stofa si pantofi asortati la culoare.

Formatia a fost robusta, energica si foarte competenta, iar cantecele au fost interpretate cu multa placere, desi unele au fost scrise acum mai bine de 40 de ani. Anderson a aratat, inca o data, ca varsta nu constituie un impediment serios in muzica, iar partile sale de flaut au putut fi descrise drept ''magice''. Pe de alta parte, desi nimeni nu ar reusi sa refaca interventiile chitaristice ale lui Marin Barre, Florian Opahle l-a inlocuit cu succes pe veteranul absent.

Repertoriul a fost ales din intreaga perioada a grupului Jethro Tull, iar piesele au fost schimbate, dezvoltate si interpretate in maniera de concert, insotite de multe solouri de flaut. S-au remarcat John O'Hara (claviaturi), David Goodier (bas) si Florian Opahle (chitara solo).

Nu in ultimul rand, putem vorbi despre regretul ca vocea care i-a propulsat pe Jethro Tull in varful piramidei muzicale este acum destul de stinsa, ca, de pilda, in multe concerte recente a fost necesara aducerea unui vocalist-actor, in persoana lui Ryan O'Donnell, care preia registrele prea inalte pentru posibilitatile vocale actuale ale lui Anderson. Cu toate acestea, timbrul vocii sale ramane inconfundabil, iar calitatile interpretative unice.

Impresia generala a concertului a fost ca Ian Anderson se afla in forma excelenta (dovada sunt si giumbuslucurile sale scenice), ca efectiv adora sa se afle pe scena, de unde se poate lesne desprinde concluzia ca acest muzician fara varsta mai are multe de oferit - in aparitii live sau in studioul de inregistrari din spatioasa sa locuinta.

''Radiografia'' concertului
Componenta formatiei
- Ian Anderson (voce, flaut, chitara - 67 de ani);
- Florian Opahle (chitara solo - 31 de ani);
- John O'Hara (claviaturi, voce - 52 de ani);
- David Goodier (chitara bas, voce - 60 de ani);
- Scott Hammond (tobe, percutie - 41 de ani).

Repertoriul
Partea intai
- Living in the Past (albumul ''Living in the Past'' - 1972)
- With You There to Help Me (albumul ''Benefit'' - 1970)
- Nothing is Easy (albumul ''Stand Up'' - 1969)
- Mother Goose (albumul ''Aqualung'' - 1971)
- Doggerland (albumul ''Homo Erraticus'' - 2014)
- Enter the Uninvited (albumul ''Homo Erraticus'' - 2014)
- Thick as a Brick (albumul 'Thick as a Brick' - 1972)
- Sweet Dream (albumul ''Living in the Past'' - 1972)
- Bourée (albumul ''Stand Up'' - 1969)
Partea a doua
- Too Old to Rock 'n' Roll: Too Young to Die (albumul ''Too Old to Rock 'n' Roll: Too Young to Die'' - 1976)
- Songs from the Wood (albumul ''Songs from the Wood'' - 1977)
- Farm on the Freeway (albumul ''Crest of a Knave'' - 1987)
- My God (albumul ''Aqualung'' - 1971)
- Budapest (albumul ''Crest of a Knave'' - 1987)
- Aqualung (albumul ''Aqualung'' - 1971)
Bis
- Locomotive Breath (albumul ''Aqualung'' - 1971)

Liviu Stoica